I love (my) facebook photo albums

Cei apropiati mie stiu ca am o anumita pasiune pentru pozele cu mine... pentru pozele acceptabile/simpatice cu mine. Imi place sa fac 200(+) de poze intr-o vacanta, dintre care sa imi aleg 10-20 care imi plac si pe care sa le pot urca pe net sau sa le sharuiesc prietenilor. Totusi, am grija ca in pozele care imi plac mie, cu mine, sa nu apara niciun prieten uitandu-se shasiu, cu vreo fata de terminat sau, cum de obicei ies pozele de vacanta, cu fata de mort de beat, pentru ca, evident, nu i-ar face placere s-o vada nici el si nici prietenii lui.

Contul meu de facebook, care ar trebui sa arate cat de dragut si activ si iubitor si ... (mai adaugati voi lucruri bune) sunt eu, a ajuns sa fie compromis si sa reflecte fix realitatea, fiindca, dupa cum zice o prietena: "lasa tu, ca sunteti natureli.. mie-mi place.. ;;) e din ciclul la bine si la greu :D" Totaly WRONG! Si la bine si la rau e in vacanta, aici e virtual, e cum vreau eu sa fie vazut, e apogeul, e asa cum as vrea sa fie tot timpul :), asa ca daca vii tu si pui toate pozele din vacanta, pe care eu m-am chinuit o gramada sa le triez pentru a le scoate pe cele 20, si ma taguiesti la nesfarsit... pe masa, sub masa, tipand, razand, cazand, jucand .... beat, o sa ma cuprinda o minidepresie, pentru ca eu stiu ca, si tu, la randul tau, te-ai chinuit sa faci 2000 de taguiri si te-ai supara daca le-ai gasi pe toate sterse.

M-am enervat da-mi trece...

Sandboarding

Nu e buna replica aia cu nu ne-am nascut in locul potrivit. Cred ca ne-am nascut in locul mai mult decat potrivit, doar ca am fost educati de asa natura incat sa ne uitam cu jind la altii, in loc sa dezvoltam noi.
Astfel, se poate face "snowboarding" si pe nisip, trebuie doar sa crezi si sa vrei destul de mult. In aceeasi masura poti fi fericit... chiar si in Romania.


+ 1 BONUS

Est-ing!

Maine plec la schi! In Austria, pe stanga, colt cu Elvetia, la Ischgl!

Plec pentru ca sunt prea sarac sa nu o fac si prea hotarat sa-mi umplu viata cu momente frumoase. Plec pentru ca de vreo 2 ani nu am mai iesit din coltul asta de Paradis si pentru ca tot cam de atunci m-am indragostit de snowboarding.

Astfel, daca voi va ganditi ca ma simt bine, sigur ma voi simti bine, asa ca imaginati-va asa: O partie luuunnga luunga de tot, foarte lata, cu numai cativa insi care schiaza, poate cativa fulgi mari care se aseaza pe zapada dinaia care scartaie si EU! Pe snowboard, zambind larg, incantat de viata si, cine stie, poate bucuros ca am castigat la vreo tombola pe partie"

Ne vedem luni, cealalta luni!

Cum sa traiesti 100+ de ani

Daca ii intreb pe cei de 20-30 de ani daca vor sa traiasca 100+ de ani de viata sanatoasa, linistita si calculata sau 60-70 de ani plini de "bucuriile vietii", vor raspunde ca a doua varianta e cea pe care doresc sa o savureze.

Totusi, cand vor implini 60 de ani si se vor uita inapoi nici nu-si vor mai putea aminti ce gust avea un Long Island sau ce sentiment le dadeau papilele gustative atunci cand simteau pe limba pielitele prajite de pe pui, pentru ca sanatatea ii va obliga sa renunte la ele. Vor regreta fiecare noapte pierduta si fiecare iesire in decor, care atunci le va fi influentat deja, in mod negativ, viata. Vor regreta zilele in care nu-si vor mai vedea nepotii sau stranepotii jucandu-se si-si vor dori sa dea timpul inapoi pentru a corecta greselile.

Mai jos e un nene care ne explica, mai clar, cum e cu longevitatea si ceea ce trebuie sa facem pentru a aspira la ea.

Shaworma la Levi's

La inceputul anului trecut, sa inchiriezi un spatiu nu foarte mare de pe Bulevardul Magheru te costa intre 5000 si 8000 de euro pe luna, iar eu ma intrebam cum pot unele magazine, care oricum vindeau 1 produs pe zi, sa faca fata chiriei. Primeam raspunsul, corect ce-i drept, ca e principalul bulevard si brandurile mari trebuie sa fie acolo, chiar daca respectivul magazin iese pe minus.

A trecut un an si intr-o seara un prieten mi-a zis: "hai la o shaworma de la Levi's!" si, surpriza, in locul No36 (parca) era deschisa, proaspat, o shawormerie. Am zis ca nu-i nimic si ca, na, trebuia sa fie si o shawormerie de la Universitate la Romana.
Totusi, doar cateva zile mai tarziu, putin mai sus pe strada, intr-unul din locurile de 8000 pe luna, trona, falnic, o... Covrigarie! Covrigarie de-aia comunista, cu covrigii-n cos, ca-n povesti:)

Incet, incet brandurile incep s-o ushcheasca de pe Magheru si tot mai multe geamuri incep sa gazduiasca deja celebrul "for rent".

#Tipare Romanesti 2

Intrand in sfera asta cu tiparele mi-am mai amintit de inca un moment, nu stiu cat de imprastiat in marea societate, prin care a trecut generatia mea. Mi-am amintit despre cum se obisnuia, in perioada cand eram in liceu, ca toata lumea sa se pupe cu toata lumea cand ajungea la scoala. Era un haos total, o gramada de timp pierdut, dar totusi, cine nu se pupa cu toate fetele sau, ma rog, fetele sociabile din clasa, nu era din grupul ala tare al clasei si dadea semne de sensibilitate. Nu era cool...
O data intrat in valtoarea asta cu pupatul nu mai aveai cum sa dai inapoi, era un timp pierdut pentru tot restul liceului. Daca dadeai inapoi era clar ca s-a intamplat ceva, ca esti suparat pe restul sau ca nu mai vrei sa fii in grupul lor, iar asta nu era o etapa prin care vroiai sa treci, pentru ca nimeni nu se mai dezisese vreodata de obisnuinta asta si, astfel, cine stie ce se putea intampla...

Ca si la partea cu puloverele, partea cu pupatul era impartita in mai multe categorii. Pupat en-gros, pupat moderat si pupat minim.

Astea cu pupatul en-gros sunt prima generatie de pitzy! Ele sunt "Evele" pitziponcismului. Pupatul en-gros este cel care se raspandea in mai multe clase si era doar al fetelor. Doar cateva fete din liceu treceau pe la mai multe clase sa se pupe cu lumea.
Totusi, chiar daca la ele in clasa se pupau cu majoritatea colegilor, la clasele vecine se pupau doar cu celelalte viitoare pitzy. Practic, pupatul en-gros era practicat doar de cele mai "bune" fete din liceu.

Pupatul moderat era practicat, evident, de cei moderati. Nici Dexteri, dar nici cocalari, nici pitzi, dar nici incuiate. Fete sau baieti, formand grupuri de 6-7, care nu se pupau decat intre ei si care erau priviti ca fiind culoarea reprezentativa a respectivelor clase.

Ultimul, dar nu cel din urma, este pupatul minim. Pupatul minim era practicat doar de fetele silitoare, de regula in grupuri de doua, colege de banca, si care aveau totusi instincte sociale, dar si simtul matur al penibilului, simt pe care unii nu l-au descoperit nici pana acum.

#Tipare Romanesti

Apropo de hashtagul #cliseeromanesti, care circula de cateva zile pe twitter, mi-am amintit de perioadele imediat de dupa 2000 de #tipareromanesti in care tot romanul tanar era la fel. Fie ca era stilul manelist, atunci la moda sau fie ca erau actiunile prin care confirmai, tie si celor din jur, ca esti din inalta clasa a societatii din care faci parte, existau moduri de tiparizare a societatii.

Mai tineti minte puloverele maneliste? Ar fi tare sa nici nu va fi dat seama ca erau maneliste! Oh, ce vremuri! Erau chiar impartite pe categorii. Culorile admise erau doar negru, rosu si alb si erau de 3 feluri: foarte manelist, mediu manelist si putin manelist.

Cele de foarte manelist era obligatoriu sa fie rosii, cu una sau doua dungi negre sau albe, orizontale sau paralele pe piept. De regula erau asortate cu blugi albastri, albastru marin, si pantofi negri cu bot lung si plat. Totusi, daca manelistul era genul sport era musai ca adidasii sa fie albi. Mai stiti adidasii Mike?
Puloverele de manelist mediu au fost cele mai la moda si le gaseai peste tot. La Club A, la Maxx sau la Pui de urs. Oriunde te intorceai nu aveai cum sa nu vezi unul. Erau omniprezente si... negre. Negre cu dunga rosie pe piept. Ii dadeau o nuanta interesanta cartieristului clasic, genul la care aspira toata lumea. Se asortau tare de tot cu geaca subtire de piele si cu pantofii negri, proaspat lacuiti.
Pe ultimul loc al puloverelor manelistice se claseaza puloverele negre cu dungi doar pe maini. Acele pulovere spuneau cumva ca respectivul nu se vrea a fi ca restul lumii, ca este diferit si special, chiar daca si el este, in adancul inimii, in respectiva categorie sociala.

Am cautat poze cu puloverul meu din 2000-2001, care facea parte din segmentul 2 manelistic, dar nu am gasit nimic. Poate ma ajuta cineva cu vreun link simpatic:)

Era sa mor de inima rea!

4 ianuarie era ultima zi de vacanta la Busteni, ultima zi de concediu si, de asemenea, ultima si cea mai frumoasa zi de schi. Ningea atat de frumos, iar zapada era atat de pufoasa, incat pana si cazaturile cele mai serioase mi se pareau la locul si momentul potrivit.
Era penultima coborare. Chiar daca ajunsesem tarziu pe partie reusisem sa fac 5 coborari si ma gandeam ca iesise o vacanta memorabila. Era doar sfarsitul multumirii sufletesti. Urma dezastrul...

La baza partiei astepta Raluca. Rosie, innabusita, chiar daca nu coborase deloc si doar lenevise la baza partiei filmandu-ne pe noi cand coboram ultima portiune. "Am sters din greseala toate pozele. Si revelionul si tot", a zis, provocandu-mi un colaps interios. Simteam ca lesin! Din piept simteam ca se videaza totul, incet, spre stomac. Era naspa!
Cum o sa mai pot eu sa ma laud pe haifai, feisbook si twitter? Cum o sa le explic prietenilor ca m-am distrat mai bine ca ei? O sa fie un dezastru! "An epic fail", ca sa folosesc expresia cea mai la moda.

Au urmat 24 de ore de fierbere, la foc mic! Fusese o vacanta atat de frumoasa, insa lipsa dovezilor ne amintea doar de momentele nefericite! Parca nu fusese destula zapada, parca revelionul se intamplase prea linistit, parca am jucat prea mult rentz, parca era prea mult fum in bucatarie.
Noroc cu Sorin:)
Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei m-a salvat. Sorin Stana, iar mai apoi Alex Nicodim mi-au confirmat ca exista o luminita la capat de tunel. "Bai, eu am mai recuperat poze sterse de pe card, adu-l acasa si incercam", imi spusese Sorin, inca de cand eram pe partie.

Dupa ce am ajuns acasa si dupa ce Sorin s-a chinuit mai multe zeci de minute cu cititorul de card am reusit! Toate pozele sterse, cu tot cu videouri, sunt pe un dvd, recuperate, in siguranta.