Ziua Nationala! Iubitori si contestatari!

Din nou 1 decembrie, din nou doua tabere adverse, din nou oameni normali, din nou patrioti, din nou contestatari.
N-o sa scriu despre cei care simt linistiti patriotismul din Ziua Romaniei si nici despre cei care nu iau in serios, dar la fel de tacut, sarbatoarea romanilor. O sa scriu despre fanaticii pro, asa cum il observ, fara a vrea sa-l schimb, pe Cezar Vasile si despre cei fanatici anti, asa cum i-am observat pe Cosmin Zodila si Mircea Mester, pe care, de asemenea, ii plac asa cum sunt.

Faptul ca ma intriga inversunarea lor ma face sa ma intreb ce-i impinge sa fie gata de razboi pentru a-si sustine cauzele si convingerile, mai ales cand subiectul este atat de sensibil, pentru ca este foarte clar ca niciodata n-or sa sarbatoreasca toate cele 6 miliarde de oameni Ziua Romaniei. Ziua Nationala trebuie simtita de sine si atat! Mai mult nu conteaza...
Ziua Nationala trebuie sa fie spectacol interior! Sa fie mandrie ca esti roman, ca ai Marea Neagra, ca ai Carpatii, ca ai o istorie si ca ai in jurul tau moldoveni, olteni, bucuresteni, tigani sau orice alta forma de a spune ca esti de aici. Altfel nu esti patriot si, evident, nu poti trai sarbatoarea asa cum trebuie ea traita.

Pe de alta parte, atunci cand ma intreb de ce vor unii sa conteste bucuria altora de a sarbatori Ziua Romaniei imi vin mai multe raspunsuri in minte. Prima data ma gandesc ca au niste complexe sau frustrari, dar nu! sunt sigur ca nu asta e motivul, sigur nu in cazul acesta. Oamenii astia nu sunt atat de saraci sau lipsiti de materie incat sa isi reverse indignarea pe o sarbatoare, deci trebuie sa fie altul motivul.

Pentru ca mai devreme tot Cosmin Zodila scria "Ti s-a nascut copilul pe 30 noiembrie si ii pui numele Andrei. Sooooo smart!", ma rezum la un gand: Exista momente, pe care poate nu realizam ca le avem, cand suntem invidiosi pe faptul ca altii au motiv de bucurie, iar atunci, mai mult sau mai putin manati de complexe, rabufnim! Venim in contraatac si, cu putina sustinere din partea altora la fel ca noi, invingem. Ii facem pe cei care sunt in sarbatoare sa paleasca, sa se rusineze si sa plece din momentul pe care si l-au creat, fie ca este vorba de Sfantul Andrei, Cupa Campionilor Europeni, Halloween, Thanksgiving, Ziua Barbatului sau, poate cine stie, chiar Ziua Femeii.
(Imi cer scuze daca am suna rautacios! Nu vreau sa par asa, pentru ca nu sunt asa!)

Intamplarea face ca acest quote sa-mi fi ajuns aproape chiar astazi si mi se pare ca li se potriveste, deopotriva, ambelor tabere: "Everything that irritates us about others can lead us to a better understanding of ourselves. ~ Carl Jung"

PS: Pe Mircea Mester il suspectez doar de pura caterinca, dar nici asa nu mi se pare normal! Nu e ok sa o faci pe marginea bucuriei altcuiva.

La multi ani, romani!

Cana mea preferata

Cu toate ca este "mostenita", indraznesc sa-i spun "cana mea", pentru ca ma face sa zambesc si atunci cand am toate motivele sa fiu fericit, dar si atunci cand universul isi intoarce armele impotriva mea.
Sunt sigur intotdeauna ca sunt iubit! Chiar si atunci cand ma simt singur...

O generatie abuzata fizic

In ultimele zile ma tot gandesc cum ar fi fost sa-mi dau invatatoarea din scoala generala in judecata. M-am mai gandit si in trecut, insa tot asa, in treacat.
Vad ce tam tam se face cand un copil este "urecheat" de cate un profesor si realizez tot mai mult ce copilarie mizerabila am avut din punctul asta de vedere si in ce societate infecta ne-am trait ceea ce numim "o copilarie frumoasa si plina de amintiri".

Daca nu as avea exemplele astea din prezent, cu ajutorul carora sa realizez ce comportament gresit au profesorii, as vedea-o in continuare pe invatatoarea mea ca pe o educatoare perfecta, care a inflorit tot ce puteam eu sa dau mai bun vreodata.
Totusi... vad tot mai puternic influenta comunismului si practicile proaste pe care generatiile dinaintea mea, profesori sau parinti, le-au capatat.

Daca intarziam, chiuleam, ne bateam, injuram, etc., invatatoarea noastra urma un ritual obisnuit: ne insira la tabla pe cei vinovati si, cu un bat foarte asemanator unui tac de biliard, doar ca putin mai mic, confectionat de unul dintre parintii din clasa, ne dadea la palma pana ne tremurau degetele de durere. Acum mi se pare incredibil...

Totusi, in conditiile in care acasa nu luam bataie, atunci nu mi se parea nimic anormal. Radeam de ea cand ne trageam mainile si dadea in gol si chicoteam in banca atunci cand alti colegi si-o luau in fata clasei, iar pe de alta parte si ei i se parea la fel de normal, pentru ca in general eram prieteni. Ne vorbea frumos si ne ajuta cu orice aveam nevoie. Ne dadea chiar si bani, daca vedea ca tanjim la merdeneaua, sandwichul sau covrigii vreunui alt coleg.

Probabil ca asta ar trebui sa ii lumineze pe cei care cred ca "era mai bine pe vremea mea" si sa le dea mai mult credit noilor generatii, generatii care urmeaza sa ridice standardele societatii.

Noua mea melodie preferata!

Intr-un mod extraordinar de ciudat, Arssura, un rapper caruia nu i-a iesit castigator lozul de cariera, are o melodie, Materialista, care are ca sunet de fundal exact inceputul melodiei de mai jos.

De ce spun ciudat? Pentru ca melodia asta a lui Arssura i se potrivea, acum cativa ani, manusa, unei foste prietene de-ale mele, iar aceasta, cea a lui Aaron Neville, a devenit brusc si iremediabil melodia mea preferata.



If you want something to play with
Go and find yourself a toy
Baby, my time is too expensive
And I'm not a little boy

If you are serious
Don't play with my heart, it makes me furious
But if want me to love you
Then, baby, I will, girl, you know I will

Tell it like it is
Don't be ashamed to let your conscience be your guide
But I-I-I-I-I know deep down inside of me
I believe you love me, forget your foolish pride

Life is too short to have sorrow
You may be here today and gone tomorrow
You might as well get what you want
So go on and live, baby, go on and live

Tell it like it is
I'm nothin' to play with, go and find yourself a toy
But I-I-I-I-I tell it like it is
My time is too expensive
And I'm not your little boy

Management prost la The Silver Church!

Intro:
Probabil ca stiti (sau nu) ca cea mai ieftina bere de la The Silver Church e 5 ron, o vodca-apple/orange/energy nu depaseste 12 ron, iar un Long Island este 14(sau 15) ron.
Probabil ca stiti (sau nu) ca aceleasi preturi le gasiti la cluburile studentesti, gen Club A sau B 52.

Probabil ca stiti (sau nu) ca la Fratelli, Bamboo, Le Gaga, etc preturile pentru respectivele bauturi sunt duble, iar restul, daca e mai mic de 5 ron (si atunci daca stai sa astepti), este deja calculat ca fiind spaga aferenta.
Ok...

Imbracat cu tricoul asta, in blugi si pantofi sport, am intrat fara nicio grija la B52 (dupa cum se vede), dar si la Fratelli, atunci cand inca era destul de cald incat sa-mi fie frica de camasa, asa ca, fara nicio grija, m-am dus linistit, curat, parfumat, dupa prietenii mei, vineri (5 noiembrie), la The Silve Church, club pe care eu il consider ca fiind unul studentesc, peste Kulturhaus, dar sub, mult sub cluburile de fite din Bucuresti.
Totusi, dupa ce am stat la coada pentru a intra in club (era full), dupa vreo 3 minute in care bodyguardul (subtirel, tinerel, imbracat intr-un sacou kitchos, trendul ala de anul trecut) m-a studiat, primesc replica socanta si, chiar daca acum mi-e indiferent, umilitoare: "Si dumneavoastra sunteti imbracat prea sport. Imi pare rau, nu puteti intra!"
Nu stiu ce a simtit Andone dupa ce a luat titlul si Cupa cu CFR, iar apoi a fost demis, insa cred ca emotia pe care am simtit-o in acel moment a fost tare asemanatoare.

Chiar daca am insistat ca nu e costumatie sport si ca am prietenii inauntru (despre care eram sigur ca sunt imbracati la fel de "sport"), n-a fost chip sa-l induplec pe usier, asa ca am urcat intr-un taxi si, incalcandu-mi toate principiile, m-am dus si m-am schimbat intr-un alt tricou, de data asta cu guler, pentru ca le promisesem prietenilor mei ca ajung si eu.

Acum, ce credeti? Ce am simtit eu cand am intrat in club si am vazut ca 50%+ dintre cei prezenti erau imbracati cu tricouri asa sau asa?

La mall! & Cele doua cuvinte! Ciudat!

Astazi, dupa ceva vreme fara mall, am ajuns la Afi cu un prieten care vroia sa-si improspateze garderoba si care m-a rugat sa-l insotesc. Totusi, in loc sa ma impresioneze prin hainele exponate, magazinele aveau sa-mi ofere o alta surpriza, una cu adevarat inedita.

Stiam ca tipa cu care am avut cea mai lunga relatie din viata mea, a 3-a pe care am iubit-o, lucreaza la un magazin de-acolo, insa din nefericire nu am gasit-o la treaba, asa ca m-am dus mai departe, spre o farmacie, sa-mi iau un Nurofen. SOC!
La farmacie, incredibil, lovitura de proportii! Cea de-a doua fata pe care am iubit-o zambea larg, plina de viata ca de obicei:) am vorbit, am glumit, ne-am pupat si... am plecat. Mi-am spus ca e doar o coincidenta, m-am amuzat cu prietenul meu si... am mers mai departe.

La etaj, cand eram pe ultima suta de metri a excursiei noastre la mall, am intrat la Little Big, relaxati si multumiti ca gasiseram la Zara, Bershka si Pull n Bear destule variante pentru cumparaturi. Totusi, surprizele serii abia isi incalzisera mainile. Imi mai pregateau ceva! ALT SOC!

Prima, atentie!, prima mea iubire lucreaza acolo! WHAT THE FUCK? Nu e prea ciudat? Ce vrea sa insemne asta? E ceva ce-mi scapa. Ma rog...

Totusi, ca sa fie seara ciudata intru totul, mai am o "Mini-Maxima"! Atencion!
Pe prima fata si pe ultima femeie carora le-am spus "Te iubesc!" le cheama la fel! Acelasi nume de floare!

Adrian Paunescu, un "Om bun"

Cand aveam 12 ani m-am rugat o zi intreaga de mama sa-mi dea bani sa ma duc la festivalul Om bun! Se intampla la Sala Palatului si tot ce-mi doream pe lume era sa-l privesc pe Vali Sterian fredonand celebra melodie Om Bun, melodie pe care de-a lungul timpului au cantat-o multi artisti extraordinari si pe care am reusit s-o invat cuvant cu cuvant dupa primele ascultari.
Surprinzator, la momentul acela aveam o singura caseta audio, inregistrata chiar de mine cu un an inainte, atunci cand, peste o banda Nirvana, furata de la sora-mea, inregistrasem o mare parte din editia Om bun, de la radio.

Concertul a fost de vis! Nu pot sa descriu in cuvinte ce am simtit dupa ce i-am vazut pe scena pe toti acei artisti incredibili. Fiecare cuvant murumurat pe acorduri de chitara transmitea emotii fantastice. Ducu Bertzi, Vali Sterian, Pasarea Colibri in frunte cu Florian Pitis, Socaciu si ceilalti artisti mi-au intrat in sange si mi-au ramas acolo, probabil pentru totdeauna.

Totusi, ceea ce nu stiam la momentul respectiv era ca toata acea generatie de cantareti i se datora, in mare parte, unui singur om. Un om care a facut ca muzica folk sa devina oda pentru o intreaga generatie. O generatie care nu s-a temut sa-si afiseze emotiile si sensibilitatea! Aceeasi generatie care prin curaj si sinceritate s-a dezrobit si ne-a oferit noua, generatiei urmatoare, dreptul la fericire neconditionata.

Regret nespus ca a murit Adrian Paunescu, dar disparitia sa este alinata de una dintre ultimele declaratii ale marelui poet: "Am avut sentimentul ca traiesc intr-o lume care nu se distanteaza usor de mine si e mare lucru!", a spus el cu doar doua zile inainte de final, ceea ce demonstreaza ca si in al 12-lea ceas Maestrul a fost constient de impactul incredibil pe care l-a avut asupra romanilor.