Sevrajul - O scanteie de inteligenta

Dependentii de droguri sunt magnifici! O data intrati in sevraj se transforma in niste masinarii fara sentimente, dar care judeca mult mai intens si mai corect decat ar fi facut-o in mod normal. Reusesc sa puna in aplicare niste scenarii incredibile si sa faca rost de banii pentru droguri, chiar daca asta inseamna sa-si insele familia, colegii sau cele mai vechi prietenii.

O sa va povestesc, pe scurt, 3 scenarii adevarate, ale caror actori sunt chiar 3 oameni pe care ii cunosc.

In 2006(cred), prin vara, toti prietenii mei vuiau: "Saracul Marin! Dupa ce ca are problemele pe care le are cu drogurile, a mai murit si maica-sa. A ramas singur! N-are nici cu ce s-o ingroape!", se auzea pe la mai toate colturile cartierului despre Marin, un fost bodyguard caruia, se pare, i-a placut mai mult heroina decat modelele din cluburile de fite.
S-a facut o cheta in cartier, fiecare cat a putut sa dea ca sa-l ajute pe Marin care se plangea pe unde nimerea de napasta care l-a lovit. Toti se simteau cu adevarat "prietenul la nevoie se cunoaste" pentru Marin.
Surpriza, pe cat de incredibila pe atat de amuzanta, a venit intr-una din zilele urmatoare, cand Marin, cu zambetul pe buze, dar vizibil rusinat, le-a zis prietenilor: "Bai! Serios! S-au dus banii. N-a murit mama, dar oricum nu sunteti prieteni adevarati, ca daca erati mi-ati fi dat bani si cand v-am cerut inainte, cand v-am zis ca nu mai pot de rauri", a spus Marin, minunandu-si prietenii pe care ii cunostea de aproape 30 de ani.

In 2008 un alt cunoscut de-al meu, Dan, s-a dus la el la tara, dar nu la rude, ci la vecinii rudelor si le-a spus asa: "Mama a facut un atac la ficat. E rau de tot! Trebuie operata maine neaparat, dar nu avem bani. Eu nu vreau sa ii sperii pe bunici, asa ca va rog pe voi sa imi dati, iar dupa operatie, cand o sa fie totul clar, le cer eu si vi-i dau inapoi", a spus Dan, lasandu-i masca pe consatenii bunicilor sai.
A strans destui bani si nu doar atat! Unul dintre vecini chiar a lasat munca in acea zi si l-a dus pe baiat cu masina pana in Pitesti, ca sa poate lua "saracul" repede autocarul spre Bucuresti, s-o salveze pe maica-sa.
Pe cat de ingrijorati i-a lasat pe sateni, pe atat de amuzat era cand povestea cum i-a ars.

Cea mai noua poveste ma are pe mine ca actor in rol secundar. Inca nu stiu daca o sa intru la categoria "pățiților", dar una dintre cele mai vechi prietenii ale mele merita suma pe care am investit-o. O sa-l numesc Vali (si asa e valentine's maine)
Nu stiu daca mama lui nu suporta sa-si vada copilul suferind sau pur si simplu nu avea de unde din alta parte, insa apelul a sunat asa: "Buna Alex! Sa nu crezi ca iti cer bani pentru droguri, dar tu esti ultima persoana la care mai pot apela. Imi trebuie bani pana luni. Vali sta in casa de o luna. S-a lasat! Promit ca nu sunt bani pentru droguri!", mi-a spus maica-sa, topindu-mi orice urma de sange rece.
Acum, dupa cum poate banuiti, exista doua variante:
1. Sa o fi prostit Vali pe ma-sa de asa natura incat sa fi inceput femeia sa ii faca rost de bani de droguri.
2. Chiar sa aiba oamenii nevoie de bani si sa ma simt, luni seara, un prieten adevarat.

Oricare din variante ar fi adevarata eu am ajuns la o concluzie tocmai din cauza (mai bine zis datorita) prietenilor mei drogati. Uneori merita chiar si sa platesti pentru a scapa de unele prietenii, pentru ca de multe ori "Un prieten pierdut se transforma intr-un strain castigat".

My friend Pussy!

Cand eram mic am stat o perioada destul de lunga la bunica-mea, iar acolo, vrand nevrand, mi-am facut noi prieteni si prietene pe care, peste ani, am norocul sa-i reintalnesc. Totusi, una dintre reintalniri avea sa ma socheze intr-un mod amuzant:)

Statea in curte cu mine cand eram mici si nu mai stiam cum o cheama. Stiam doar ca toata lumea, inclusiv eu, ii zicea "Pusi". Era simpatica si avea un instrument la care canta, atat mai stiam despre ea.

Acum cateva zile m-am dus, ca un nepot exemplar ce sunt, sa-i dau bunica-mii zapada din fata casei, ca sa se poata manifesta cand vrea sa iasa un pic la aer sau ce actiuni zilnice poate avea ea la batranete si nu mica mi-a fost mirarea cand in drumul prin curte mi-a aparut, ghici cine?, fix Pusi!

"Buna Alex, ce faci ma, ce mai zici, cat te-ai schimbat", de-astea elementare, nevazand insa ca pe mine ma luasera transpiratiile de rusine. Imi venea decat "Hi Pussy!" si cu cat ma chinuiam mai tare sa-mi amintesc cum o cheama, cu atat mai tare imi veneau celelalte cuvinte pe limba. "Bine! Buna! Si tu esti de nerecunoscut!", am zis si eu, linistindu-ma, uimit de cat de simplu era raspunsul.

Cu chef! Pentru ca viata e frumoasa!

M-a surprins replica unui prieten caruia, dupa ce mi-a dat linkul unei melodii, i-am spus ca se vede ca are chef de viata. Mi-a spus, pe cat de sec pe atat de revelator: "N-am chef. Impart chef!"

"Impartitor de chef" este ceea ce as vrea sa fiu eu si ceea ce mi-as dori, din tot sufletul, sa devenim toti. Este ceea ce poate face orice om pozitiv, orice om care vrea ca lumea in care traieste sa fie mai frumoasa. Gandind asa, impartind chef de viata, vei aduce, neconditionat, chef in viata ta, chiar si atunci cand el lipseste. Fii pozitiv, fara scopul de a le arata celorlalti ca tu esti binedispus si ei nu, si ii vei ajuta pe cei din jurul tau sa te inspire si sa iti faca viata frumoasa, mai frumoasa.

Cel mai usor drum catre fericire, catre multumirea interioara, este prin mijlocul celor care te inconjoara. Pentru ca viata e frumoasa!

Frizerita mea din copilarie

Fie ca mergeam "pe" strand, cu colindu', la corcoduse sau ce alte activitati aveam in copilarie, grupul continea minim 5 insi, asa ca majoritatea amintirilor de gen pe care le am sunt pline de viata si de personaje.

Tunsul nu face nici el exceptie. Ne vorbeam cu o zi inainte si, a doua zi, fiecare avea 10.000 de lei pentru un tuns. Atat era! Mergeam pe stradute pana la Buzesti, undeva vis-a-vis de spalatoriile alea auto, si ne puneam la coada, coada lunga...

Daca ajungeam dimineata, asa cum voiam sa facem de obicei ca sa avem dup-aia o zi intreaga de distractie fara intrerupere, coada era mai lunga, fiindca trebuia sa o impartim cu batraneii care batatorisera toata dimineata Piata Matache, iar asta se incheia intotdeauna cu noi certandu-ne cu sau razand de pensionari, care ne catalogau ca fiind niste nemernici nesimtiti, ceea ce nu cred ca era foarte departe de adevar. Mancam seminte, injuram, vorbeam tare, eram niste adevarati cocalarei in devenire.

Fiecare avea o frizerita preferata. Era un fel de conexiune care se formase de-a lungul timpului. A mea stia cum vreau sa ma tund, ce cicatrici am, dar si ca aveam prietena si ca eram destul de stangaci in comunicare, asa ca de fiecare data cand mergeam sa ma tund plecam cu o noua lectie despre cum Cupidon este responsabil de aparitia lui Eros si de ce trebuie sa dau, din cand in cand, banii pe o floare.

Chiar daca era, poate, de doua ori mai mare decat mine ca varsta si pe semne si o cartierista sablon, imi placea sa primesc sfaturi de la frizerita mea si ma deschideam ca o floare atunci cand ma asezam pentru cele 30 de minute in ultimul scaun din frizerie si incepeam sa vorbim. Aveam momentul meu de maturitate in care vorbeam de la egal la egal cu o femeie si ii contraziceam sfaturile cu intamplari reale. Intotdeauna primeam ca prim raspuns un zambet si niciodata nu ma ridicam nelamurit. Fiecare tuns era o experienta frumoasa.

Astfel, un necunoscut,cineva care putea pur si simplu sa nu fi existat in memoria mea, a devenit o amintire pretioasa.