Frizerita mea din copilarie
Fie ca mergeam "pe" strand, cu colindu', la corcoduse sau ce alte activitati aveam in copilarie, grupul continea minim 5 insi, asa ca majoritatea amintirilor de gen pe care le am sunt pline de viata si de personaje.
Tunsul nu face nici el exceptie. Ne vorbeam cu o zi inainte si, a doua zi, fiecare avea 10.000 de lei pentru un tuns. Atat era! Mergeam pe stradute pana la Buzesti, undeva vis-a-vis de spalatoriile alea auto, si ne puneam la coada, coada lunga...
Daca ajungeam dimineata, asa cum voiam sa facem de obicei ca sa avem dup-aia o zi intreaga de distractie fara intrerupere, coada era mai lunga, fiindca trebuia sa o impartim cu batraneii care batatorisera toata dimineata Piata Matache, iar asta se incheia intotdeauna cu noi certandu-ne cu sau razand de pensionari, care ne catalogau ca fiind niste nemernici nesimtiti, ceea ce nu cred ca era foarte departe de adevar. Mancam seminte, injuram, vorbeam tare, eram niste adevarati cocalarei in devenire.
Fiecare avea o frizerita preferata. Era un fel de conexiune care se formase de-a lungul timpului. A mea stia cum vreau sa ma tund, ce cicatrici am, dar si ca aveam prietena si ca eram destul de stangaci in comunicare, asa ca de fiecare data cand mergeam sa ma tund plecam cu o noua lectie despre cum Cupidon este responsabil de aparitia lui Eros si de ce trebuie sa dau, din cand in cand, banii pe o floare.
Chiar daca era, poate, de doua ori mai mare decat mine ca varsta si pe semne si o cartierista sablon, imi placea sa primesc sfaturi de la frizerita mea si ma deschideam ca o floare atunci cand ma asezam pentru cele 30 de minute in ultimul scaun din frizerie si incepeam sa vorbim. Aveam momentul meu de maturitate in care vorbeam de la egal la egal cu o femeie si ii contraziceam sfaturile cu intamplari reale. Intotdeauna primeam ca prim raspuns un zambet si niciodata nu ma ridicam nelamurit. Fiecare tuns era o experienta frumoasa.
Astfel, un necunoscut,cineva care putea pur si simplu sa nu fi existat in memoria mea, a devenit o amintire pretioasa.
Tunsul nu face nici el exceptie. Ne vorbeam cu o zi inainte si, a doua zi, fiecare avea 10.000 de lei pentru un tuns. Atat era! Mergeam pe stradute pana la Buzesti, undeva vis-a-vis de spalatoriile alea auto, si ne puneam la coada, coada lunga...
Daca ajungeam dimineata, asa cum voiam sa facem de obicei ca sa avem dup-aia o zi intreaga de distractie fara intrerupere, coada era mai lunga, fiindca trebuia sa o impartim cu batraneii care batatorisera toata dimineata Piata Matache, iar asta se incheia intotdeauna cu noi certandu-ne cu sau razand de pensionari, care ne catalogau ca fiind niste nemernici nesimtiti, ceea ce nu cred ca era foarte departe de adevar. Mancam seminte, injuram, vorbeam tare, eram niste adevarati cocalarei in devenire.
Fiecare avea o frizerita preferata. Era un fel de conexiune care se formase de-a lungul timpului. A mea stia cum vreau sa ma tund, ce cicatrici am, dar si ca aveam prietena si ca eram destul de stangaci in comunicare, asa ca de fiecare data cand mergeam sa ma tund plecam cu o noua lectie despre cum Cupidon este responsabil de aparitia lui Eros si de ce trebuie sa dau, din cand in cand, banii pe o floare.
Chiar daca era, poate, de doua ori mai mare decat mine ca varsta si pe semne si o cartierista sablon, imi placea sa primesc sfaturi de la frizerita mea si ma deschideam ca o floare atunci cand ma asezam pentru cele 30 de minute in ultimul scaun din frizerie si incepeam sa vorbim. Aveam momentul meu de maturitate in care vorbeam de la egal la egal cu o femeie si ii contraziceam sfaturile cu intamplari reale. Intotdeauna primeam ca prim raspuns un zambet si niciodata nu ma ridicam nelamurit. Fiecare tuns era o experienta frumoasa.
Astfel, un necunoscut,cineva care putea pur si simplu sa nu fi existat in memoria mea, a devenit o amintire pretioasa.
publicat de alexymsg la
01:19
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire