De ce iubesc colindele!
Nu stiu daca voi ati obisnuit, dar eu mergeam cu colindul cand eram mic! Ba mai mult, o faceam toata luna decembrie! :) Plecand de la asta, o sa scriu despre colinde si despre motivele care ma fac sa le ascult cu placere.
Prima data cand am mers cu colindul aveam 8-9 ani. S-a intamplat in satul bunicilor mei, iar experienta mi-a ramas in memorie ca fiind frumoasa din doua motive: m-a minunat biciul pe care unul dintre sateni il folosea noaptea pentru a scanteia asfaltul si, al doilea, entuziasmul oamenilor de a se lasa colindati. Din nefericire, atunci am primit doar mere si covrigi drept rasplata, asa ca inca nu descoperisem semnificatia pecuniara a colindelor...
Dupa ce pana pe la 10-11 ani mi-am colindat doar rudele si vecinii de bloc, care "sareau" cu sutele de lei pentru blondutul cu ochi albastri, pana pe la 15 ani, cand deja eram la liceu si nu mai puteam presta, am adunat adevarate colectii de amintiri din perioada sarbatorilor, pentru ca a-ti petrece zile intregi cu prietenii cei mai buni, impartind zonele instarite ale Bucurestiului si "crosetandu-le" tactic pana la epuizare nu e usor, dar cu siguranta este un izvor de amintiri, care te marcheaza si care iti ramane ca un zambet lin modelat in memorie
Normal ca nu cantam de dragul colindelor sau doar pentru ca spiritul Craciunului ne inspira asta. Normal ca ne gandeam sa facem bani, sa-i impartim si sa-i pacalim pe cei mai mici din grup, dar asta nu ne impiedica pe toti sa colindam cu drag. Era un job de sezon pe care ni-l alegeam si la sfarsitul caruia ne permiteam sa ne organizam revelionul asa cum voiam, sa ne cumparam orice haine ne doream si sa facem cadourile pe care cei dragi le meritau.
N-ai cum sa fugi speriat pe scarile unui bloc, razand in hohote de batranul care a dat drumul la caine dupa tine pe scari si sa nu-ti amintesti zambind de asta. N-ai cum sa nu-ti amintesti de momentele in care un singur ghiont starnea hohote infundate de ras chiar in mijlocul colindului sau cand fiica familiei colindate era atat de draguta incat uitai versurile de mii de ori repetate. Nu ai cum sa uiti jena momentelor cand te trezeai ca trebuie sa o colinzi, acasa, pe una dintre profesoarele din scoala. Sunt momente fantastice, asa cum am zis, de neuitat!
Astfel, de fiecare data cand ascult un colind sunt din nou copil! Senzatia aceea de fericire, bucurie si implinire ma imbie si ma face sa zambesc ori de cate ori retraiesc sentimentul.
foto: turnbacktogod.com
Prima data cand am mers cu colindul aveam 8-9 ani. S-a intamplat in satul bunicilor mei, iar experienta mi-a ramas in memorie ca fiind frumoasa din doua motive: m-a minunat biciul pe care unul dintre sateni il folosea noaptea pentru a scanteia asfaltul si, al doilea, entuziasmul oamenilor de a se lasa colindati. Din nefericire, atunci am primit doar mere si covrigi drept rasplata, asa ca inca nu descoperisem semnificatia pecuniara a colindelor...
Dupa ce pana pe la 10-11 ani mi-am colindat doar rudele si vecinii de bloc, care "sareau" cu sutele de lei pentru blondutul cu ochi albastri, pana pe la 15 ani, cand deja eram la liceu si nu mai puteam presta, am adunat adevarate colectii de amintiri din perioada sarbatorilor, pentru ca a-ti petrece zile intregi cu prietenii cei mai buni, impartind zonele instarite ale Bucurestiului si "crosetandu-le" tactic pana la epuizare nu e usor, dar cu siguranta este un izvor de amintiri, care te marcheaza si care iti ramane ca un zambet lin modelat in memorie
Normal ca nu cantam de dragul colindelor sau doar pentru ca spiritul Craciunului ne inspira asta. Normal ca ne gandeam sa facem bani, sa-i impartim si sa-i pacalim pe cei mai mici din grup, dar asta nu ne impiedica pe toti sa colindam cu drag. Era un job de sezon pe care ni-l alegeam si la sfarsitul caruia ne permiteam sa ne organizam revelionul asa cum voiam, sa ne cumparam orice haine ne doream si sa facem cadourile pe care cei dragi le meritau.
N-ai cum sa fugi speriat pe scarile unui bloc, razand in hohote de batranul care a dat drumul la caine dupa tine pe scari si sa nu-ti amintesti zambind de asta. N-ai cum sa nu-ti amintesti de momentele in care un singur ghiont starnea hohote infundate de ras chiar in mijlocul colindului sau cand fiica familiei colindate era atat de draguta incat uitai versurile de mii de ori repetate. Nu ai cum sa uiti jena momentelor cand te trezeai ca trebuie sa o colinzi, acasa, pe una dintre profesoarele din scoala. Sunt momente fantastice, asa cum am zis, de neuitat!
Astfel, de fiecare data cand ascult un colind sunt din nou copil! Senzatia aceea de fericire, bucurie si implinire ma imbie si ma face sa zambesc ori de cate ori retraiesc sentimentul.
foto: turnbacktogod.com
publicat de alexymsg la
19:48
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire