Filme bune si energii pozitive

Zilele astea am avut un semi-maraton de filme bune, care m-au marcat placut si care le-au aruncat undeva in spatele topului pe mult mai celebrele Avatar si The Hurt Locker.

Vineri seara, dupa ce am epuizat ultima serie din Lost, am vazut Brothers, la recomandarea unui prieten. Filmul este mai mult decat minunat si, fara nicio frica, spun ca "l-ar fi batut la fund" pe The Hurt Locker in lupta pentru Oscar, mai ales ca cele doua se invart cam in aceeasi sfera, iar tanti aia din Precious nici n-ar fi comentat in fata micutei Bailee Madison, care joaca incredibil in rol secundar.
Despre Natalie Portman nu mai spun nimic! As fii subiectiv...

Sambata, dupa ce am ajuns acasa de la #rugbytweetmeet, am vazut Invictus, un nou rol extraordinar al lui Morgan Freeman, care il prezinta pe Nelson Mandela in toata splendoarea unui om care merita Nobelul pentru Pace. Filmul este atat de focusat pe proiectul presedintelui african incat omite chiar si momentul in care Mandela intra in lista "iluminatilor" care au primit, de-a lungul vremii, celebrul premiu.

Duminica, in dupa-amiaza dinaintea dezmatului de la Goblin, ne-am cocotat in varful patului si, cu sampanie si trufe (am avut ceva de sarbatorit :p), ne-am delectat cu An education, un film care e mai mult decat potrivit pentru duminica dupamasa. Ea e tanara si i se preconizeaza un viitor minunat datorita notelor de la scoala, el e genul de golan versat pe care parintii fetei il ridica in slavi pentru bun simt si educatie, insa, in filme, pe cat de mare este valul dragostei, pe atat de puternic este impactul cu tarmul realitatii.

Chiar daca ne-am oprit doar pentru un quick meal la kfc, seara de luni s-a transformat repede in monday movie, pentru ca din lista de filme noi cel putin 5 mi se pareau mai mult decat potrivite.
Astfel, ne-am oprit la Remember me, o poveste geniala, cu o distributie surprinzatoare, cu Robert Pattinson dupa succesul Twilight si Pierce Brosnan care la 50+ de ani arata ca si cand ne asteapta sa-l prindem din urma.
Totusi, chiar daca povestea este mai mult decat captivanta, iar actorii joaca excelent, am observat o urma de kitch care putea fi evitata: acele momente adaugate fortat, care in loc sa dea o tensiune speciala momentului, mai mult il linistesc, fiind mult prea previzibile.

La sfarsit, ca sa remontez teoria energiilor, mi s-a parut interesant faptul ca am inceput vineri, cu Lost, in care a reaparut Emilie de Ravin si am incheiat luni, cu Remember me, in care, in primiera, am vazut-o pe aceeasi actrita intr-un lungmetraj.
La fel de interesant mi s-a parut si faptul ca dupa #rugbytweetmeet, luand random un film dintre cele bine cotate, am vazut Invictus, povestea nationalei de rugby a Africii de Sud.