Odihnă şi pace Sorin Dănilescu

M-am gândit de foarte multe ori la sinucidere! În adolescenţă, gândul "aş vrea să mor" era, uneori, mai comun decât vacanţele trimestriale. Gândul că mama va afla de notele proaste sau cel că fata pe care o idolatrizez nu mă place mă făceau să cred că viaţa nu-şi mai are rostul şi că, dacă visele mele din acel moment nu se împlinesc, nimic nu îmi mai poate aduce, vreodată, fericirea.

Crescând, am început să preţuiesc altfel lumea, emoţiile, iar valorile vieţii s-au schimbat, închizând vechile trăiri negative în nişte "capsule mici", aproape uitate, fără de care pot trăi fără a simţi vreo frustrare, la fel de fericit ca şi când ele nu ar exista sau, culmea, poate şi mai fericit, pentru că experienţele din trecut m-au ajutat să înfrunt cu brio noile provocări, pe care Universul mi le-a diversificat în fel şi chip.

Având în "bagaj" doar cele două paragrafe de mai sus, sunt convins ca eu nu voi face asta niciodată. Ştiu că soarele cel mai frumos iese întotdeauna din spatele celor mai negri nori, iar acest gând ar trebui să ne ţină puternici, încrezători şi entuziaşti în viitorul ce va să vină.

Nu ştiu ce motive a avut Sorin Dănilescu să facă acest pas, însa este, cu siguranţă, un gest nechibzuit. Un om atât de cerebral, atât de încordat, atât de sobru şi atât de profesionist nu avea voie să se lase prada emoţiilor. Nu avea dreptul la momente de slăbiciune. Nu el.

Îl regret sincer pe Sorin şi, pe această cale, transmit condoleante tuturor celor îndureraţi de dispariţia sa. Odihnească-se în pace.