joi, 6 august 2009

Cum e cu lasatul de fumat!

Am citit şi eu postul de aici si m-am convins sa scriu câteva rânduri. Eu m-am lăsat de fumat acum 4 luni, împlinite azi, dar 4 luni în care n-am simţit nicio clipă nevoia de a fuma aşa cum simţeam înainte. Aşa că am să vă transpun reţeta:

Pe 5 aprilie am fost la Băneasa, la ziua unui prieten! Drăguţ, la casa lui, deloc fancy, de pe malul lacului, cu grătar, spriţ, atmosferă tare, ca între prieteni vechi. Cert e ca m-am făcut praf! Praf ţăndări! Abia am reuşit să mă repun pe picioare de dimineaţă pentru o zi de luni în toată regula: cu şedinţă, taskuri... tot tacâmul.
Mă rog, toată ziua a mers bine, cu greu, doar că nu am avut poftă de mâncare şi, surprinzător, nu am avut nicio chemare către ţigări. Da' deloc!
Şi aşa, nefumând o zi, s-au făcut 2, s-au făcut 3, până la w-end când, inevitabil, am tras 2 fumuri, pe care mă prefac că le uit în economia celor 4 luni tocmai împlinite.

Şi mai surprinzător, dupa alte 2 w-enduri am cunoscut o fată, nefumătoare, care m-a convins că cei 12.5 ani in care am fost un fumător convins au fost doar nori negri deasupra plămânilor mei, nori care mi-ar putea umbri copiii, familia si pe toţi cei dragi din jur. A fost momentul în care am început să realizez tot mai mult că "viitorul NU suna DELOC bine".

Of the record!
Astă iarnă, prin februarie, pe Valea Dorului, i-am cerut voie partenerului de telescaun să îmi aprind o ţigară. Mi-a zis că nu se supără, dar că trebuie să-mi spună o mini-poveste dacă vreau să fumez:
"M-am lăsat de fumat după 20 ani, iar abia după 6 luni am început să înţeleg că încep să mă vindec. Abia atunci, de pe plămânii mei a început să se desprindă cărbunele. Am expectorat funingine săptămîni întregi. Dacă reuşeşti să vizualizezi asta, vei reuşi să renunţi la dorinţa de a fuma!", mi-a spus omul, după care a împins puternic în beţe urându-mi o coborâre uşoară!

1 comentarii:

Anonymous catam a spus...

Salut . Eu am fumat de mic copil.Am incercat sa renunt la tigari dandu-mi seama ca nu este deloc benefic organismului dar nu am reusit . Ma lasam pentru maxim o saptamana si apoi reveneam iar la vechiul obicei … fumatul .Spre sfarsitul anului trecut am avut o raceala care nu mai trecea si am facut niste analize si mi-a descoperit pneumonie interstitiala iar la radiografie plamanul meu nu arata prea bine.Atunci am inteles ca trebuie neaparat sa ma las de fumat dar nu prea stiam exact cum sa fac.Un prieten mi-a recomandat un produs natural Noni de care el a auzit la Tv.M-am hotarat sa-l incerc si va pot spune ca a facut minuni in cazul meu .M-am lasat de fumat si m-am simtit si foarte bine !

19 mai 2010 la 15:14  

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire